Haz. Iohannis: angajații de la stat să facă telemuncă

Președintele României a declarat că școala trebuie închisă iar angajații de la stat să facă telemuncă, de parcă munceau mult:

„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit de COVID-19 și mulți, prea mulți români care au decedat.

Sunt necesare măsuri mai ferme, luate la nivel național, pentru că cele deja în vigoare nu mai sunt suficiente pentru a controla epidemia.

Astfel, urmează ca toate școlile să treacă la predare online, angajații din sistemul public și privat să lucreze în telemuncă unde este posibil, magazinele vor fi închise la ora 21:00, iar circulația pe timpul nopții va fi restricționată.

Petrecerile publice și private vor fi interzise, târgurile și piețele închise, iar purtarea măștii va fi obligatorie peste tot, în interior, inclusiv la locul de muncă, și în exterior.

Firmele și toate autoritățile își vor decala programul, pentru a evita aglomerația în mijloacele de transport.

Trebuie să controlăm extinderea pandemiei și să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave.

Nu dorim să închidem economia românească, ci să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejați și economia funcționează în continuare.

Așa fac națiunile puternice și națiunea română este o națiune puternică, dragii mei, și vom trece împreună prin această criză!”