Hamilton Central Europe devine partener al Casei Ronald McDonald Timișoara – Ziua de Vest

Fundația pentru Copii Ronald McDonald anunță debutul unul parteneriat ce are ca scop sprijinirea Casei Ronald McDonald Timișoara de către compania Hamilton Central Europe. În premieră, prin programul „Adopt-a-Living-Room”, compania devine custodele livingului din Casa Ronald McDonald Timișoara. În acest fel Hamilton Central Europe va sprijini toate familiile cazate acolo timp de un an calendaristic și va contribui la continuitatea activității Casei Ronald McDonald Timișoara.

Construită în incinta Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Casa Ronald McDonald Timișoara a fost inaugurată în anul 2008 și până în prezent a găzduit peste 10.000 de părinți. Aici, familiile copiilor internați pe perioade mai lungi de 7 zile se pot odihni, li se asigură mese calde zilnice, pachete cu bunuri de primă necesitate și consiliere psihologică. În acest fel, părinții pot fi alături de copiii lor pe perioada spitalizării.

„Prin acest parteneriat continuăm să contribuim direct la creșterea accesului la serviciile medicale de care au nevoie copiii bolnavi din toată zona de Vest a țării și nu numai. Sănătatea copiilor este una dintre prioritățile unei societăți dezvoltate și de aceea ne implicăm acolo unde este nevoie și ori de câte ori este posibil. Ne bucurăm că suntem părtași la acest proiect sustenabil și că împreună vom reuși să ținem familiile împreună în perioade foarte dificile din viețile lor.”, a declarat Corina-Aurora Kovacs, Director Administrativ, compania Hamilton Central Europe.

Președinta Fundației pentru Copii Ronald McDonald, Amalia Năstase a declarat „Orice implicare în creșterea calității vieții a copiilor este binevenită și apreciată. Este necesar fiecare sprijin care vine către Fundația pentru Copii Ronald McDonald pentru că doar așa ne putem duce misiunea mai departe. Fiecare gest contează pentru noi, dar mai ales pentru familiile aflate în momente greu de descris în cuvinte care au nevoie de ajutorul nostru.

 » sursa: ziuadevest.ro