Lansarea programului Rabla pentru Electrocasnice este o adevărată provocare, afirmă Gianina Șerban, deputat AUR, în contextul în care ne aflăm la finalul lunii aprilie și nu știm când va începe acest program. „Avem nevoie de acest program pentru a stimula schimbarea echipamentelor electrocasnice și electronice vechi, care sunt mari consumatoare de energie, cu unele noi și cât mai eficiente”, a precizat parlamentarul AUR.
În acest context, Gianina Șerban i-a cerut ministrului Mediului Tánczos Barna prin intermediul unei interpelări depusă luni, 19 aprilie la Camera Deputaților, clarificări privind Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, având în vedere faptul că acesta trebuia să înceapă la finalul lunii decembrie 2020.
„Implementarea acestui program este responsabilitatea Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), instituție care se află în subordinea ministerului pe care îl conduceți, și presupune oferirea unor tichete valorice persoanelor fizice la cumpărarea de echipamente noi și predarea celor vechi, tichet ce nu poate depăși jumătate din valoarea produsului achiziționat”, subliniază parlamentarul AUR.
Totodată, precizează Gianina Șerban, bugetul alocat pentru acest proiect este de „40 milioane de lei, suficient pentru aproape 100.000 de beneficiari persoane fizice”.
Având în vedere cele prezentate, deputata AUR i-a adresat ministrului de resort o serie de întrebări care ar trebui să clarifice câteva aspecte ce țin de derularea programului „Rabla pentru electrocasnice”:
- Când începe programul Rabla pentru Electrocasnice?
- Care sunt criteriile de eligibilitate pentru obținerea unui tichet?
- Câte tichete poate obține o persoană fizică?
- Ce se va întâmpla cu rablele colectate de operatorii validați?
- Aveți în vedere extinderea programului și pentru persoane juridice?