Gheorghe Cătană (AUR), implicat în „Zilele Aurului Verde” din Mediaș. Ce a făcut senatorul

„Zilele Aurului Verde” s-au desfășurat în parcul Izvorul Dorului din municipiul Mediaș, cu participarea senatorului AUR Gheorghe Cătană și a membrilor și simpatizanților AUR. Acțiunea face parte din campania națională de împădurire și ecologizare organizată anual în luna aprilie de către Alianța pentru Unirea Românilor.

Am constatat cu tristețe și revoltă că în acea zonă se afla o cantitate mare de deșeuri aruncate la întâmplare, iar Primăria nu acordă atenție acestei probleme, în ciuda creșterii taxei de salubritate și sesizărilor din partea localnicilor. Am lăsat parcul Izvorul Dorului curat, după strângerea a zeci de saci cu gunoaie, și sperăm că oamenii vor fi mai atenți pe viitor și vor avea mai multă grijă de mediul înconjurător. Pentru următoarele acțiuni de acest gen, invităm alături de noi, membri, simpatizanți, precum și cetățeni cu spirit de voluntariat pentru protejarea naturii”, a declarat senatorul AUR Gheorghe Cătană.

Alianţa pentru Unirea Românilor organizează anual, în luna aprilie, o campanie naţională de împădurire, cu scopul de a compensa jaful din pădurile ţării, cu sloganul: „Când alţii taie pădurea, noi plantăm copaci”.