Corupția ucide! George Simion a avut astăzi o întâlnire la Parlament cu sindicatele care reprezintă personalul TESA și auxiliar din cadrul spitalelor, în cadrul căreia au discutat despre probleme din sistemul sanitar. În același timp, o anchetă arăta că firma care oferea servicii de pompieri la Matei Balș nu avea autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
În 2018, firma Midan Fire Exit SRL oferea servicii de deszăpezire, potrivit datelor din portalul de achiziții publice SICAP. Ulterior, în 2019, această firmă încheia un contract cu Institutul Matei Balș pentru serviciile de prevenire și stingere a incendiilor. Dacă în 2019 valoarea contractului era de 44.000 de lei, în 2020 valoarea atinge suma de 242.000 de lei. Firma nu avea autorizație ISU, așa cum prevede legea, iar contractele au fost încheiate când manager era Streinu-Cercel.
„Pe de o parte, trebuie autorizată firma pentru a presta servicii. Pe de altă parte, trebuie să primească un raion de intervenție – trebuie să știm exact pe ce platformă lucrează, nu poate interveni oriunde. Sunt doi pași succesivi pe care trebuie să-i facă”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt IGSU pentru Libertatea.
În noaptea incendiului era un singur pompier al Midan Fire Exist SRL la Matei Balș.