Distribuie acest articol!
George Simion consideră că este inadmisibil ce se întâmplă în țara noastră și cere retragerea din funcție a actualului Șef al Serviciului Teritorial pentru Arii Naturale Protejate, Remus Raț, condamnat pentru tăieri ilegale de arbori pe vremea când era pădurar.
„Mafia pădurilor în judeţul Bihor. Un fost pădurar, dat afară şi condamnat pentru tăieri ilegale de arbori, tocmai a fost numit şeful Serviciului Teritorial pentru Arii Naturale Protejate, domnul Remus Raţ. Cerem destituirea urgentă din funcţie a acestui domn şi pedepsirea celor care l-au pus în funcţie.
Nu este admisibil ca un om dat afară şi condamnat penal pentru tăieri ilegale, în momentul în care era direct responsabil pentru prevenirea acestor fapte, să fie pus responsabil – hoţul pus paznic peste pădurile virgine din judeţul Bihor“, a declarat Simion, în cadrul conferinţei de presă AUR.
Distribuie acest articol!