Distribuie acest articol!
Copreședintele AUR, George Simion, a comentat afirmațiile liderului UDMR, Kelemen Hunor, care a spus că AUR ar avea un rezultat bun în cazul alegerilor anticipate.
„Anticipatele nu rezolvă nimic, vom avea un PSD la 40% și un AUR sărit mult peste ceea ce e bine pentru România”, a spus Kelemen Hunor.
„Le dăm palpitații partidelor sistemului! Da, hai la anticipate, mulți etnici maghiari vor pune ștampila pe AUR!”, a spus pe Facebook George Simion.
Pentru declanşarea alegerilor anticipate, este nevoie de o majoritate în Parlament care să fie de acord cu acest lucru. Parlamentul trebuie să respingă două propuneri de premier în mai puțin de 60 de zile. Odată dizolvat Parlamentul, alegeri anticipate trebuie organizate în maximum 3 luni de la data dizolvării Legislativului.
Parlamentul poate fi dizolvat numai în cazul în care este imposibilă constituirea unui nou Guvern, constatată prin respingerea două cereri de investitură succesive. Pentru a se ajunge la alegerile anticipate, trebuie respinse, în Parlament, două propuneri de premier din partea preşedintelui. Acest lucru se poate declanşa prin moţiune de cenzură la adresa Guvernului, în Parlament sau prin demisia Guvernului.
Distribuie acest articol!