George Buhnici a stârnit revoltă pe internet: „Noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Venim la mare să vedem piele, care să n-aibă vergeturi”

Fost jurnalist la Pro TV, devenit între timp un popular vlogger în domeniul tehnologiei, George Buhnici a stârnit revoltă pe internet, după mai multe declaraţii controversate cu privire la modul în care, în opinia lui, femeile ar trebui să aibă grijă de corpul lor și despre „ce vor să vadă bărbații când merg la mare”. 

George Buhnici a acordat un interviu reporterilor emisiunii Antena Stars în timp ce se afla la festivalul Neversea, care a avut loc între 7 şi 10 iulie în Constanţa. 

La un moment dat, fostul jurnalist a încercat să facă şi o glumă legată de aspectul soţiei sale, Lorena, care se afla lângă el, spunând că este norocos că soția sa „arată ca o minoră”, spre deosebire de alte fete tinere. Totodată, el le-a transmis femeilor să meargă la sală, căci bărbații vor să vadă corpuri tonifiate la mare. 

„Venim la mare ca să vedem piele, aş vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăţi piele şi sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi şi cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la ţâţe şi la buci? Aia vreau să văd la mare! Asta vor să vadă bărbaţii la mare! Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele. Jur. Uită-te la ea!”, a spus Buhnici în timp ce arăta spre soţia sa. Mai mult, fostul jurnalist a pus-o să facă o piruetă, ca publicul să-i poată admira și partea dorsală. 

 » sursa: ebihoreanul.ro