În 20 martie 2020, Dominic Fritz, actualul primar al Timişoarei, îi atrăgea atenţia lui Nicolae Robu, primarul de atunci al oraşului de pe Bega, că nu face suficient pentru a ţine oamenii în casă.
Dominic Fritz, primarul Timişoarei, este unul dintre cei mai vehemenţi susţinători ai carantinei, chiar dacă la ultimă şedinţă a Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, s-a abţinut de la vot, pe motiv că nu doreşte să participe la o înscenare.
„Cred că o carantină are rost doar la nivel de zonă metropolitană. Carantina zonală din ultimele două săptămâni a reuşit să încetinească ritmul de creştere. De ce să renunţăm la o măsură care producea efect?
Sunt îngrijorat cum vom putea reduce rata de infectare în continuare fără măsuri mai restrictive pentru toată zona metropolitană – măsuri pe care le putem lua doar în scenariul carantinei.
Eu sunt conştient că poziţia mea pentru o continuare a carantinei pentru întreaga zonă metropolitană nu este una populară. Dar uitându-mă ce se întâmplă pe planetă, în ţară şi în judeţ, nu văd o altă ieşire responsabilă”, a transmis Fritz. În urmă cu exact un an, Dominic Fritz, în postură de candidat la alegerile locale, îi atrăgea atenţia primarului de atunci, Nicolae Robu, că nu face suficient să ţină timişorenii în case.
„Fratele meu stă într-o mică comună în sudul Germaniei şi tocmai mi-a trimis acest filmuleţ. Primăria face anunţuri mobile pentru a îndemna cetăţenii să stea acasă.
Ne trebuie o campanie de comunicare la nivel local. Acum. În fiecare oraş şi comună. Fiţi creativi, primarilor! Afişe, anunţuri, pagini web, panouri publicitare, ce vreţi. Mergeţi spre oameni, ca să înţeleagă toţi. Trebuie să ne protejăm părinţii şi bunicii!
Nicolae Robu, se aude?
Traducerea anunţului: Aici este Primăria comunei X. Tuturor cetăţenilor şi locuitorilor comunei: Rămâneţi acasă! Reduceţi ieşirile la strictul necesar! Mai multe informaţii găsiţi pe pagina web a Primăriei”, a scris Dominic Fritz, pe Facebook. Interesant este că în 20 martie 2020, în România erau înregistrate 308 cazuri de infecţii cu coronavirusul SARS-Cov-2. La acea dată, nu murise încă nimeni de COVID-19, dar 11 români erau la ATI, doi în stare gravă.