Franța renunță la purtarea măștii în școlile primare – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Elevii din Franţa nu vor mai fi obligaţi să poarte măşti faciale de protecţie în şcolile primare din regiunile cu o rată scăzută de infectare cu COVID-19, potrivit unui decret guvernamental publicat joi, informează Reuters.

    Parisul şi suburbiile învecinate nu se numără printre cele 47 de departamente metropolitane sau districte administrative, unde purtarea obligatorie a măştilor va fi sistată, potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătăţii.

    Măsura vine ca urmare a unei îmbunătăţiri a situaţiei COVID-19 în Franţa după ce guvernul a accelerat campania de vaccinare.

    Zonele unde portul măştilor va înceta să mai fie obligatoriu în şcolile primare trebuie să raporteze sub 50 de cazuri COVID-19 la 100.000 de locuitori timp de cinci zile consecutiv.

    Purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, a spus miercuri că Franţa plănuieşte să extindă starea de urgenţă până vara viitoare în scopul gestionării epidemiei. 


    Distribuie acest articol!