Francezul Pierre-Olivier Gourinchas va fi noul economist şef al FMI

Fondul Monetar Internaţional a anunţat luni numirea economistului francez Pierre-Olivier Gourinchas, care în prezent este profesor la Universitatea Berkeley din California, în postul de economist şef al instituţiei, poziţie care va deveni vacantă după ce Gita Gopinath se va alătura echipei manageriale a Fondului la finele acestei luni, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Instituţia financiară internaţională a precizat că francezul Pierre-Olivier Gourinchas, care a devenit profesor la Universitatea Berkeley în 2003 după ce anterior a fost profesor de economie la celebrele universităţi americane Princeton şi Stanford, va începe să lucreze în regim part-time la FMI din 24 ianuarie, urmând ca de la data de 1 aprilie să lucreze full-time în calitate de economist şef al FMI.

Directorul FMI, Kristalina Georgieva, a subliniat că Pierre-Olivier Gourinchas aduce cu el „o experienţă excelentă în mediul academic în zonele macroeconomice vitale în activitatea noastră, de la dezechilibrele globale şi fluxurile de capital până la stabilitatea sistemului monetar şi financiar internaţional”.

În ultimii ani, Pierre-Olivier Gourinchas a analizat în mod amănunţit implicaţiile poziţiei dolarului american de monedă de rezervă dominantă a lumii. O lucrare a sa din 2019 a ajuns la concluzia că „hegemonia” dolarului nu este sustenabilă şi că în cele din urmă moneda americană va coexista cu yuanul chinez şi posibil cu moneda euro în calitate de monede dominante.

După doi ani în care a distribuit finanţare de urgenţă ţărilor în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să facă faţă pandemiei de coronavirus, Fondul începe să îşi mute atenţia spre nevoile de finanţare pe termen lung ale economiilor emergente, inclusiv prin măsuri de reducere a datoriei şi a presiunilor care apar de pe urma creşterii nivelului dobânzilor şi a ieşirilor de capital.

Pierre-Olivier Gourinchas

Numirea lui Pierre-Olivier Gourinchas vine pe fondul unei restructurări de amploare a managementului FMI în urma scandalului de la Banca Mondială,

 » sursa: www.replicaonline.ro