Focar de Covid în „Orașul Dezbrăcat” din Franța, unde oamenii merg fără haine chiar și la restaurante

Focar de Covid în „Orașul Dezbrăcat” din Franța, unde oamenii merg fără haine chiar și la restaurante

Cea mai mare stațiune pentru nudiști din lume, aflată în sudul Franței, a devenit focar de Covid-19, după ce aproape 150 de persoane au fost testate pozitiv în timpul vacanței sau când au ajuns acasă.Autoritățile locale din domeniul sănătății spun că 95 de persoane aflate în Cap d’Agde, localitate de pe coasta mediteraneană a regiunii franceze Occitanie, au fost diagnosticate cu Covid-19, iar alte 50 de persoane care au părăsit deja stațiunea au fost testate pozitiv la întoarcerea lor acasă, potrivit CNN.

Autoritățile regionale în domeniul sănătății au făcut testări timp de trei zile la Cap d’Agde. După procesarea a 490 de teste, 95 de persoane au fost depistate cu Covid-19. În prezent, alte 310 de teste sunt analizate.

Denumit și „Orașul Dezbrăcat”, Cap d’Agde este cea mai mare stațiune din lume unde vestimentația este opțională. Anual, atrage zeci de mii de turiști fără inhibiții.

Turiștii sunt liberi să umble dezbrăcați oriunde doresc – restaurante și magazine, oficii poștale sau bănci.

Sursa: digi24.ro

 » Citiți întreg articolul pe www.ZiarulDeIasi.RO