Nu şi-au părăsit ţara pentru că voiau să trăiască mai bine sau să înveţe la şcoli renumite. Au fugit fiindcă acolo mai aveau doar două opţiuni: să-şi aştepte sfârşitul în întuneric şi sărăcie sau să ucidă. Pentru comportamentul unora dintre ei, mulţi europeni îi caracterizează pe refugiaţi ca fiind periculoşi, dar majoritatea vor doar să-şi regăsească familia risipită de război ori să înceapă o viaţă nouă.
Pentru a-i sprijini, Uniunea Europeană finanţează programe de integrare inclusiv în România. În Oradea funcţionează din 2012 Centrul Regional de Integrare pentru cetăţeni non-UE şi refugiaţi. BIHOREANUL a cunoscut doi refugiaţi, care locuiesc de câţiva ani în Oradea şi ale căror poveşti cutremurătoare le dau de gândit celor care trăiesc, de când se ştiu, în pace…
Adoptaţi de Europa
Europa se confruntă de câţiva ani cu o criză a imigranţilor din Asia de vest şi Africa, apogeul fiind înregistrat în 2015, când aproape un milion de persoane treceau Mediterana pentru a ajunge pe continent. Pe vremea aceea, în România se aflau doar câteva sute, pentru migranţi ţara noastră fiind doar una de tranzit.
(Sursa foto: Libyanexpress.com)
Când îşi părăsesc patriile, din cauza războaielor, cei mai mulţi vor să ajungă în Europa de vest, unde pot primi un permis de şedere ce le oferă protecţie internaţională. Dar până acolo drumul e lung. Ajuns pe un teritoriu străin, un imigrant trebuie să aibă acte care să-i dovedească identitatea, iar autorităţile trebuie să-i afle povestea pentru a se asigura că are într-adevăr nevoie de protecţie. Procedurile sunt anevoioase în cazul celor fără documente şi pot dura până la câţiva ani, timp în care, fiind solicitanţi de azil, nu pot părăsi ţara.
Odată cu permisul de şedere, imigrantul primeşte şi statutul de refugiat,