Distribuie acest articol!
Asociația Forța Fermierilor i-a transmis premierului Florin Cîțu o solicitare prin care susțin înlocuirea ministrului Agriculturii, Adrian Oroș, deoarece acesta nu este un partener de încredere.
Asociația Forța Fermierilor consideră că prioritatea acestui an pentru sectorul agroalimentar din România este redactarea cu succes a Planului Național Strategic (PNS) pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027 şi solicită ca documentele să fie întocmite de alt ministru al Agriculturii.
„În fața acestui obiectiv esențial pentru viitorul fermierilor români, trimiterea la Bruxelles a unui PNS bine făcut, care să ofere instrumentele dezvoltării agriculturii naționale și a mediului rural, pe toate componentele sale, considerăm că este obligatoriu să avem în fruntea Ministerului Agriculturii un ministru care să se bucure de încrederea celor cu care va trebui să se consulte în redactarea acestui document extrem de important. Adică să se bucure de încrederea fermierilor români. Din păcate, actualul ministru Adrian Oros nu mai beneficiază de sprijinul majorității celor care își desfășoară activitatea în sectorul agroalimentar”, au anunțat fermierii.
Reprezentanții fermierilor mai spun că revendicarea lor nu este politică.
„Solicitarea noastră de remaniere a ministrului Oros nu este o revendicare politică. Respectăm actuala majoritate guvernamentală. Îi respectăm, în egală măsură, pe domnii Florin Cîțu și Ludovic Orban. Este dreptul PNL de a numi ministrul Agriculturii. Tot ceea ce solicităm este ca fermierii să aibă parte de un ministru bun al Agriculturii. Suntem foarte întârziați cu PNS și riscăm, ca și alte inițiative din perioada mandatului lui Adrian Oros, să transformăm totul într-un dezastru pentru fermieri. Nu ne putem juca cu viitorul sectorului agroalimentar din România! Oros nu este un partener de dialog credibil, înțelegeți asta! Este nevoie de o decizie rapidă, domnilor Florin Cîțu și Ludovic Orban!”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor, conform Stiripesurse.
Toate statele membre UE trebuie să trimită spre aprobare PNS către Comisia Europeană până la 31 decembrie.
Distribuie acest articol!