Fentă „academică”: Cu acordul Inspectoratului Şcolar Bihor, o aşa-zisă „academie” de psihologi vânează clienţi printre elevi

De câteva săptămâni, elevii din Oradea sunt cobaii unui parteneriat pe care Inspectoratul Şcolar Bihor l-a încheiat cu Academia de Business şi Leadership Open Tribe, firmă organizatoare de cursuri motivaţionale, care a promis că face o cercetare privind consecinţele pandemiei asupra elevilor, dar în realitate îşi caută clienţi pentru lecţii motivaţionale pe care le ţine, pe bani serioşi.

Reţeta e destul de simplă: „academia” testează gratuit inteligenţa emoţională a copiilor, iar apoi le spune părinţilor că aceştia sunt vulnerabili şi ar trebui să urmeze cursurile ale căror costuri încep de la 2.500 lei. Abia după ce BIHOREANUL a semnalat Inspectoratului că scopul parteneriatului nu doar că nu este atins, ci de-a dreptul ignorat, instituţia s-a pus pe investigat.

Cadou necerut

În ultimele săptămâni, în mai multe şcoli din Oradea, elevii au primit vouchere în valoare de 430 lei pentru un test de inteligenţă emoţională. Cu ajutorul profesorilor, tichetele au fost distribuite în clase de gimnaziu, în colegiile Mihai Eminescu, Emanuil Gojdu şi şcolile gimnaziale Nicolae Bălcescu şi Oltea Doamna, de către aşa-numita Academie de Business şi Leadership Open Tribe (Trib deschis), laolaltă cu formulare prin care părinţii elevilor să-şi dea acordul pentru testare.

Voucherul, practic o invitaţie la testare, e însoţit de un mesaj al echipei Open Tribe: „Suntem o Academie de business şi leadership din Oradea care şi-a unit forţele cu scopul de a face o diferenţă în vieţile tinerilor din România, dezvoltând cu precădere inteligenţa emoţională şi spiritul de antreprenor al unei generaţii care va conduce România zilei de mâine”.

Folosind cuvinte pompoase şi la modă printre părinţii moderni, Academia se laudă că este specializată în „dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor şi adolescenţilor, pregătirea pentru examene şi evaluări naţionale”, secretul succesului fiind că lucrează cu „mindset-ul copiilor”, ajutându-i „să-şi dezvolte aptitudini antreprenoriale prin dobândirea simţului responsabilităţii,

 » sursa: ebihoreanul.ro