Femeile finlandeze, solidare cu premierul Sanna Marin: Au publicat clipuri în care dansează la petreceri (VIDEO)

Sute de femei finlandeze au publicat zilele acestea pe reţelele de socializare înregistrări video cu ele şi prietenele lor în timp ce dansează la petreceri. În acest fel acestea vor să îşi arate sprijinul faţă de premierul Sanna Marin, care este implicată într-un scandal mediatic după ce a fost filmată distrându-se la o petrecere.

Femeile au publicat clipurile pe reţelele de socializare scriind în descrierea lor hashtagul „solidare cu Sanna”.

Premierul Finlandei Sanna Marin, în vârstă de 36 de ani, a atras atenţia criticilor după ce în spaţiul public a apărut o filmare în care ea se distrează la o petrecere şi consumă alcool. De altfel unii au susţinut şi că premierul a consumat droguri la evenimentul privat. 

Unii adversari politici au declarat ulterior că Marin are un comportament nepotrivit pentru rolul de premier. Printre ei s-a numărat şi Mikko Karna, un deputat al opoziţiei, care a scris pe Twitter că ar trebui să se supună unui test antidrog.

Finland’s Prime Minister @MarinSanna is in the headlines after a video of her partying was leaked today.

She has previously been criticized for attending too many music festivals & spending too much on partying instead of ruling.

The critics say it’s not fitting for a PM. pic.twitter.com/FbOhdTeEGw

— Visegrád 24 (@visegrad24) August 17, 2022

„Am făcut un test pentru depistarea drogurilor şi rezultatele vor veni într-o săptămână. Nu am folosit droguri niciodată în viaţa mea”, a spus Marin, în urmă cu două zile, în cadrul unei conferinţe de presă, conform site-ului Stirileprotv.ro.

Sanna Marin a mai spus şi că dacă ar fi trebuit să muncească în acea seară ar fi plecat de la petrecere. 

 » sursa: ebihoreanul.ro