Evdochia Aelenei (AUR) cere reducerea taxelor pentru transportul coletelor din Regatul Unit spre România

Oficializarea Brexit a avut efecte neprevăzute cum este scumpirea coletăriei, dar și întârzierea unora dintre colete ca urmare a controalelor de la granițe. Creșterea prețurilor pentru transportul de bunuri i-a afectat pe români. Astăzi, marea majoritate a firmelor din Regatul Unit refuză să trimită colete spre România deoarece acestea se plâng că vama românească taxează clienții acestora dublul prețului produsului cumpărat prin taxe. Deputata AUR Evdochia Aelenei s-a adresat cu această problemă, cu care se confruntă mii de români, ministrului Transportului și Infrastructurii Sorin Grindeanu în vederea soluționării acesteia și reducerea taxelor aferente.

Domnule ministru, de ce am ajuns în situația de a fi refuzați de firmele din Regatul Unit să mai trimită colete spre România? Vama din România percepe taxe uriașe, câteodată dublul prețului produsului cumpărat prin taxe, ceea ce este, desigur, nerezonabil și nu ar dori cineva să plătească. Pe lângă aceste scumpiri se adaugă și întârzierile de expediere apărute și ele superioare celorlalte țări din Uniunea Europeană”, a declarat deputata AUR Evdochia Aelenei.

Ce taxe plătești dacă trimiți un colet? 

Potrivit regulilor actuale, valoarea taxelor vamale și TVA se calculează în funcție de valoarea declarată de expedierea coletului. Potrivit uneia dintre companiile consultate, dacă această valoarea depășește 38 de lire, atunci persoana care va achita costurile trimiterii coletului va trebui să plătească taxe atât în țara de destinație, cât și în Regatul Unit. Astfel taxa pentru țara de destinație este de 20%, iar cea pentru Regat este de 2.5% din valoarea declarată. Pentru un colet în valoare de 50 de lire pe care cineva ar dori să îl trimită în țară, taxele pot ajunge la 11.25 de lire (aproximativ 65 de lei) pentru un colet valorificat la aproximativ 290 de lei. Același mecanism se aplică și pentru coletele trimise din țară.