ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Marx, Lenin și Troțki au răspunsul la toate frământările noastre.
După căderea Comunismului, Capitalismul a rămas singur și biruitor pe câmpul de luptă. Cât vedeai cu ochii, nici un dușman. Nici un motiv pentru care să te bați. Nici un motiv să rămâi vigilent.
Satisfăcut, Capitalismul s-a lăsat la vatră și s-a culcat pe-o ureche. A început să se împlinească. Ușor, ușor, osânza i-a acoperit mușchii de odinioară.
Lipsa de antrenament a dus la apariția beteșugurilor. Toți microbii și virușii luați în tinerețe pe câmpul de luptă, care până atunci se loviseră de imunitatea sa de fier, au început să colcăie. Să atace organismul pe care acum îl simțeau slăbit. Incapabil de reacție.
Ocupat toată viața cu cătănia, bătrânul războinic nu avea prea multă carte. Nici nu se sinchisea de subtilități. „Albul e alb și roșul, roșu.”
Măcar din experiența de luptător ar fi trebuit să știe totuși că un câmp de luptă gol nu înseamnă automat că Dușmanul a murit.
„Teoria revoluției permanente caracterizează revoluția socialistă însăși. Pentru o perioadă a cărei durată este nedeterminată, toate raporturile sociale se transformă în cursul unei lupte interne continue. Societatea nu face decât să-și schimbe fără încetare pielea. Fiecare fază de reconstrucție decurge direct din precedenta. Evenimentele care se derulează păstrează prin necesitate un caracter politic, pentru că iau forma ciocnirilor între diferitele grupuri din societatea în transformare. Izbucnirea războaielor civile și a războaielor externe alternează cu perioade de reforme «pașnice». Bulversările din economie, tehnică, știință, familie, moravuri și obiceiuri formează, împlinindu-se, combinații și raporturi reciproce atât de complexe încât societatea nu poate ajunge într-o stare de echilibru. În aceasta se dezvăluie caracterul permanent al revoluției socialiste înseși.”
(Lev Troțky – Revoluția permanentă)
În timpul Războiului Rece, proletarul occidental s-a îmburghezit. A descoperit cu încântare că prosperă vânzându-și „forța de muncă”, spre deosebire de colegul din lagărul comunist care, deși „proprietar, producător și beneficiar” al mijloacelor de producție, murea de foame.
Proletarului occidental i s-a acrit de revoluție, în timp ce proletarul din Est nu visa decât să ajungă și el „exploatat”.
Astfel, „lupta de clasă”, motorul revoluției socialiste, s-a gripat. Însă dialectica „revoluției permanente” cerea înlocuirea ei cu altceva.
Rolul de avangardă revoluționară, deținut până atunci de proletariat, a fost preluat de minorități. Sexuale, mai întâi. Lupta de clasă a fost înlocuită cu lupta împotriva discriminării, iar steagul roșu cu cel al „curcubeului șchiop” (în șase culori).
Pentru a evita repetarea experienței cu „îmburghezirea proletariatului”, pe măsură ce drepturile cucerite se înmulțeau, sporea și numărul minorităților sexuale.
Sub stindardul Noii Revoluții s-au așezat apoi și alte categorii de minorități: culturale,