Emil Boc anunță constituirea Grupului de sprijin pentru Ucraina în parteneriat cu societatea civilă clujeană

Primarul s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți ai asociaților care își doresc să se implice în gestionarea crizei umanitare din Ucraina. 

„În urma întâlnirii online de azi cu reprezentanți ai societății civile clujene – 20 de asociații și lista rămâne deschisă – am constituit Grupul de sprijin pentru Ucraina și o platformă de comunicare.

Am mulțumit societății civile clujene, și implicit tuturor cetățenilor orașului nostru, pentru implicare, mobilizare și suport excepțional în gestionarea crizei umanitare din Ucraina.

Am subliniat faptul că, din nefericire, ne aflăm doar la începutul acestei crize și ne așteaptă un „maraton” de gestionat împreună. Trebuie să menținem entuziasmul tuturor în a se implica și susține acest demers umanitar.

Am precizat faptul că până în acest moment primăria nu a fost solicitată să intervină direct în gestionarea refugiaților ucraineni, intervențiile limitându-se la județele de graniță cu Ucraina.

Am comunicat faptul că avem locuri de cazare și masă asigurate în parteneriat cu Ministerul de Interne , Prefectura și Inspectoratul Județean pentru situații de urgență în hoteluri, pensiuni, tabere școlare și infrastructură  sportivă, în funcție de solicitări instituționale.

În parteneriat cu societatea civilă am centralizat potențialul suport în materie de locuri de cazare, hrană, îmbrăcăminte, saltele, saci de dormit, medicamente, asistentă psihologică, servicii de traducere din limba ucraineană și consiliere juridică în materie de angajare și locuri de muncă. În funcție de solicitări, aceste disponibilități vor fi activate.

De asemenea, am recomandat continuarea parteneriatelor cu Guvernul României, Prefectura Cluj și Inspectoratul pentru situații de urgență pentru forme de sprijin în afara municipiului Cluj-Napoca.

Cetățenii municipiului nostru care doresc sa sprijine în orice fel refugiații din Ucraina o pot face fie prin intermediul structurilor organizate și consacrate ale societății civile – inclusiv susținere financiară din partea mediului de afaceri –

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns