„Eagle Festival începe aici!”: A fost distracție la prima ediţie a unui festival de muzică în Oradea (FOTO / VIDEO)

Prima ediţie a primului festival de muzică organizat în Oradea, Eagle Festival, a fost un succes. Peste 3.000 de persoane au dansat, sâmbătă noaptea, pe ritmurile mai multor DJ-i, preferaţii mulţimii fiind cei de la Partydul Kiss FM.

Vestea bună primită de petrecăreți a fost că festivalul va avea noi ediții, una chiar în această toamnă.

Festival pentru toţi

Evenimentul organizat în cea mai nouă sală polivalentă din oraş, Oradea Arena, a adunat în mare parte un public format din adolescenţi şi tineri.

Înainte ca publicul să intre la petrecere, ei au trecut printr-un filtru de control, unde au fost verificaţi dacă au obiecte ascuţite sau periculoase la ei, sau substanţe interzise. De altfel, în sală au fost prezente mai multe echipaje de jandarmi, pompieri, dar şi medici de la Ambulanţă.

În interiorul arenei, dar și pe holuri, au fost amenajate mai multe standuri cu mâncare și răcoritoare, pentru ca petrecăreții să nu ducă lipsă de nimic și să se poată distra în voie. 

În jurul orei 21, peste 500 de persoane se aflau în faţa scenei şi dansau pe ritmurile mixate de DJ-ul Noel Holler. Ringul de dans a fost terenul de joc din mijlocul arenei, zona tribunelor fiind interzisă pentru public.

(Foto: Rareș George)

„Noi știm ce vă place”

Ringul s-a umplut de petrecăreţi două ore mai târziu, când pe scenă au urcat OliX şi Dan Fintescu, doi DJ-i de la Partydul Kiss FM. „Faza e că noi ştim ce vă place vouă românilor”, le-a spus unul dintre ei, și a avut dreptate.

Cei doi au mixat piese româneşti cu şlagăre străine vechi şi noi între care s-au numărat „Dăm nopţile înapoi”

 » sursa: ebihoreanul.ro