A trecut Prutul pentru a cânta dorul Basarabiei. La Curierul Românesc, Nicu Mâță, un ambasador al românismului care promovează prin intermediul muzicii istoria, limba și cultura națională. În cadrul emisiunii Curierul Românesc realizată de Alina Panico, tânărul artist a mărturisit cât de anevoioasă a fost evoluția acestuia, de unde își culege folclorul, ce spun românii din Țară despre românii de peste Prut și cum a descoperit românii din jurul granițelor.
Muzica, potrivit artistului Nicu Mâță, rămâne cel mai sănătos și exemplar instrument prin care ne promovăm istoria, tradițiile, obiceiurile și identitatea națioanală, iar cei care sunt partea a cestui act creator îndeplinesc și o misiune socială sau civică.
„Cântecele au fost și sunt niște realități sociale, niște oglinzi ale societății. Oamenii își exprimau durerile, suferințele, mâhnirile, poate chiar și frustrările. Nu putem să cântăm mereu despre pozitivism sau viață. Marca aceasta identitară a noastră este un bun prilej de a ne promova, este un bun prilej de a ieși la o cină a neamurilor și să ne prezentăm cu ce este al nostru. Eu încerc să fiu responsabil cu zona din care vin și mi-ar plăcea ca basarabenii să se poată prindă în această horă a folclorului românesc cu demnitate și cu umerii drepți”,