Drepturile românilor din Ucraina, discutate la București

Situația comunității românești din Ucraina a fost unul dintre subiectele de discuție ce au fost abordate în întâlnirea de marți dintre minștrii de externe Dmytro Kuleba și Bogdan Aurescu.

Aurescu a precizat că dialogul a fost „cu accent pe modalităţile de soluţionare a problemelor existente printre care cu prioritate se află cea privind drepturile persoanelor române aparţinând minorităţii române din Ucraina”. „Am stabilit împreună câţiva paşi pentru avansarea dialogului pe acest subiect”, a punctat şeful diplomaţiei române.

„Pentru mine, minoritatea românească din Ucraina este un bun al nostru şi, de aceea, noi vom lucra în așa fel, încât românii din Ucraina să rămână români, dar cu toate acestea să fie ucraineni și integrați în societatea noastră”, a precizat Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe.

Aurescu a abordat şi reforma administrativ-teritorială din ţara vecină. „Este o prerogativă a statului Ucraina, asta nu înseamnă că nu discutăm despre aceste aspecte”, a menționat ministrul de Externe de la București.