Discuţii de urgenţă între UE şi Marea Britanie în legătură cu controversatul proiect de lege britanic din cadrul Brexit-ului

Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor purta joi discuţii de urgenţă cu privire la proiectul de lege britanic, care renunţă parţial la angajamentele asumate în cadrul Brexit-ului, motiv pentru care Bruxelles-ul a avertizat că ar putea înlătura orice şansă a unui acord comercial, notează Reuters

Negociatorii UE încearcă să evalueze cum să se ocupe de Londra după patru ani de discuţii tumultuoase privind Brexit-ul. 

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, se va deplasa la Londra pentru a-l întâlni pe ministrul de stat britanic Michael Gove pentru „o şedinţă extraordinară a comisiei mixte”, a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului UE, Eric Mamer, pe Twitter, adăugând că UE aştepta „clarificări” din partea Regatului Unit. 

UE solicită clarificări din partea Regatului Unit cu privire la implementarea deplină şi la timp a acordului de retragere,” a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Guvernul britanic a publicat miercuri un proiect de lege ce readuce în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexit-ului, o încălcare a dreptului internaţional asumată de Londra, ceea ce complică negocierile şi aşa dificile între UE şi Regatul Unit. Marea Britanie a părăsit oficial UE la 31 ianuarie. Fără un acord comercial clar, aproape 1 trilion de dolari din comerţul dintre UE şi Marea Britanie ar putea fi aruncat în haos la începutul anului.