Din cauza pandemiei, Bayer Agro Arena 2021 a avut loc fără fermieri, la Comloșul Mic

Joi 27 mai, lângă Comloșul Mic în județul Timiș, a avut loc cea mai importantă platformă agricolă organizată de Bayer la nivelul zonei de vest.

Este vorba de Bayer Agro Arena 2021. Evenimentul s-a desfășurat pentru al treilea an consecutiv, numai cu prezența presei de specialitate, fără fermieri, din cauza pericolului care încă îl reprezintă coronavirusul SARS-COV2. Bayer nu a dorit ca să îi pună pe fermier într-o situație de risc de infecții. Cu acest prilej, au fost evaluate în câmp evoluția și performanța hibrizilor de rapița și de porumb genetica Dekalb, cât și performanțele tehnologiei de protecție Bayer, în condițiile pedoclimatice si tehnologice întâlnite în fermă în acest an.

Specialiștii Bayer susțin că anul 2021 pentru agricultura din Timiș este ciudat și atipic, dar cu toate acestea se anunță a fi foarte bun, mai ales la grâu, dar și la rapiță.

”Până acum avem o evoluție foarte bună a grâului, deși a fost lovit de temperaturi foarte scăzute în luna februarie și am avut problemele pe care le-am avut. Avem densități bune la grâu, formatul spicului este foarte frumos dezvoltat, fiindcă au fost precipitații la timp și cantitativ. În plus, ne ajută și prețurile care sunt foarte bune la grâu.

La porumb, deși este întârziat, se pare că anul acest se anunță promițător, în ceea ce privește temperaturile. E un an umed temperat. E și umezeală și căldură. Singurul risc este ca în august să nu vină temperaturi de cuptor atunci când se conturează bobul.

Rapița a evoluat foarte bine. Am avut o iarnă blândă. Cine și-a făcut treaba în toamnă a avut rezultate bune. Riscul a fost ca să nu răsară în toamnă. E un risc pe care Bayer îl asigură. Toată sămânța de pe piață Bayer a fost asigurată.

 » sursa: ziuadevest.ro