Distribuie acest articol!
Ionel Dancă a lansat un atac dur, joi, la adresa fostului său coleg de partid Florin Roman, ajuns între timp ministrul Digitalizării, în contextul scandalului de plagiat care îl vizează pe acesta.
„Afară, Florin Roman! Este prea mult nivelul de impostură la care s-a ajuns în Guvern şi în PNL! Un impostor politic şi un hoţ la drumul mare de autori şi cărţi, cu texte plagiate, umblă liber prin Guvern, cu susţinerea PNL, şi nimeni din PNL nu ia atitudine iar premierul Ciucă se face că plouă la fel ca în cazul numirii lui Marian Neacşu, un condamnat penal în funcţia de Secretar General al Guvernului. Acestea sunt noile standarde de integritate şi profesionalism în guvernul PSD-PNL?!”, a declarat Ionel Dancă.
Potrivit lui Dancă, aşa ceva nu este de acceptat într-o societate civilizată în care oamenii evoluează şi sunt promovaţi pe baza muncii proprii şi a propriilor merite.
„Pentru oricine şi cu atât mai mult pentru un ministru al Cercetării şi Inovării, oriunde în lume, să furi drepturile de autor este grav, grav de tot, într-o societate europeană a cunoaşterii care se bazează şi evoluează pe rezultatele cercetării şi inovării. Ruşine, foştilor colegi din PNL care fac apologia „ghiocelului” în faţa imposturii dictate de conducerea PNL”, a conchis Ionel Dancă.
Reamintim că jurnaliştii de la Libertatea au acuzat că Florin Roman şi-ar fi plagiat lucrarea de disertaţie pentru masterat susţinută la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, în 2012.
Sursa citată afirmă că Florin Roman ar fi trimis redacţiei 10 pagini din lucrarea de masterat, dar care ar fi copiate 100% dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timişoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu.
Masterandul Florin Roman, actual ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, ar fi preluat identic textul, figurile, graficele şi chiar erorile de redactare, cuvintele cu litere lipsă din lucrarea profesorului timişorean.
Distribuie acest articol!