Distribuie acest articol!
Dan Tanasă, deputat din partea partidului AUR, scoate la iveală un caz real în care o persoană a avut mari probleme în a primi ingrijiri medicale de specialitate din cauza întârzierilor intervențiilor chirurgicale de urgență pentru pacienții testați Covid-19.
În acest caz, deputatul AUR a inițiat o întrebare parlamentară domnului ministru Attila Cseke de la Sănătate.
“Contextul actual al pandemiei COVID -19 a îngreuiat capacitatea cadrelor medicale de a gestiona urgențele din sistemul sanitar fapt cunoscut la nivelul ministerului pe care-l conduceți și reliefat de mijloacele mass-media.
Am fost sesizați de o serie de persoane care trec prin situații dificile, care au avut accidente de muncă sau rutiere și au necesitat intervenții chirurgicale de urgență, aceste intervenții întârziind să fie aplicate din caza necesității testării Covid-19. Un caz deosebit ne-a fost semnalat de la Huși, de familia domnului Candu Costel, care a fost internat in spital cu fracturi la coaste, ce necesita intervenție chirurgicale de urgență, fiind testat COVID în toate unitățile înainte să i se acorde ajutor medical de urgență și transferat între spitale Huși, Vaslui și Iași. La spitalul din Iași testul Covid-19 a domnului Candu Costel a ieșit pozitiv deși la testele anterioare a fost negative, urmând apoi un lung șir de probleme pentru familia Candu, care nu a reușit să mai afle de starea tatălui. Aceste povestiri se repetă la fiecare experiență a românilor în spitalele de stat ridicând anumite întrebări.
- De ce un test COVID făcut într-un spital nu este recunoscut în alt spital în cazul transferului?
- Care este procedura pentru inițierea intervențiilor chirurgicale de urgență, raportat la rezultatul testării pentru virusul COVID 19?“, spune Dan Tanasă.
Distribuie acest articol!