Dan Barna explică revocarea lui Vlad Voiculescu: „Ceea ce i s-a reproşat a fost o neperformanţă în zona de comunicare”

Dan Barna, copreşedintele Alianţei USR PLUS, susţine că Vlad Voiculescu, fostul ministrul al Sănătăţii, a fost demis din funcţie doar pentru „o neperformanţă în zona de comunicare”.

„În esenţă, ceea ce i s-a reproşat a fost o neperformanţă în zona de comunicare, pentru că alte elemente concrete nu am văzut să fie prezentate în toată această perioadă. (…) Fiind în prima linie a luptei cu această pandemie, Ministerul Sănătăţii fiind un minister pe care sunt toate farurile în momentul de faţă, în toată această perioadă presiunea fost foarte mare. Evident că unele aspecte de comunicare nu au fost poate cele mai fericite, dar, dincolo de asta, poziţia noastră – şi cu asta nu o să merg mai departe – a fost că Vlad Voiculescu a făcut ceea ce trebuia să facă în perioada în care a fost ministru”, a declarat Dan Barna miercuri seară la TVR, potrivit Agerpres.

În opinia vicepremierului, criza apărută după demiterea lui Vlad Voiculescu a fost generată de faptul că protocolul iniţial de constituire a coaliţiei de guvernare nu a prevăzut modalitatea de remaniere a unui ministru, iar gestul premierului a fost „un exerciţiu neinspirat de manifestare a rolurilor în cadrul unei coaliţii”.

„Situaţia în care s-a ajuns a arătat tocmai că nu am avut lucrul acesta clarificat. În ultimele două zile exact asta am făcut: am stabilit un mecanism prin care o situaţie cum s-a întâmplat, cea cu Vlad Voiculescu, să nu mai fie posibilă. (…) Eu spun că felul în care ideea unei demiteri a fost înţeleasă şi este înţeleasă de USR PLUS şi de PNL, şi de premier, s-a dovedit fundamental diferită şi exact pentru asta a trebuit să stăm două zile să clarificăm că în opinia noastră – şi a devenit foarte clar acum –

 » sursa: www.digi24.ro

%d blogeri au apreciat: