Dăianu: Salariul minim trebuie să crească, altfel românii pleacă – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Salariul minim pe economie și salariile în România în general trebuie să crească, pentru că altfel românii vor continua să plece în străinătate, a afirmat Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.

    Salariul minim pe economie și salariile în România în general trebuie să crească, pentru că altfel românii vor continua să plece în străinătate, a afirmat Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.

    „Dacă autoritățile nu ar fi mărit salariile medicilor și ale personalului medical în timpul acestei pandemii, ar fi fost o nenorocire. Oamenii aceștia și-au riscat viața și puteau pleca în Occident, pe salarii mult mai bune”, a declarat Dăianu, prezent la o conferință organizată de Finmedia.

    Există mai multe argumente pentru ca Guvernul să crească salariul minim brut, potrivit lui Dăianu, între care se află și cea a faptului că inflația majoră, care se observă în întreaga Uniune Europeană, se resimte cel mai dureros de către societățile mai sărace, și mai cu seamă de către oamenii cu veniturile cele mai mici.

    „Părerea mea este că salariul minim trebuie să crească. Oricum nu putem să împiedicăm evaziunea fiscală, este imposibil. De asemenea, nu putem să stopăm migrația forței de muncă în afara României. Argumentul patronatelor că trebuie să existe dialog este just, trebuie să existe o înțelegere între părți, dar mărirea trebuie să se facă. România are o pierdere de capital uman, datorită salariilor mici, iar asta este o problemă reală”, a declarat economistul.

    Poziția pro creștere a salariului minim brut a fost susținută și de Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), care, citând ultimul sondaj realizat de instituția condusă, a afirmat că cel mai probabil scenariu de creștere a salariului minim brut este de 100-200 de lei.


    Distribuie acest articol!