Cum vrea Năsui să crească puterea de cumpărare a românilor: Vreau zero taxe pe salariul minim

Distribuie acest articol!


    Ministrul Economiei, Cladiu Năsui, are în vedere o reformă fiscală ce va avea drept efect creșterea puterii de cumpărare a românilor. În acest sens, Năsui propune reducerea impozitării muncii: „„Vreau zero taxe pe salariul minim. Nu trebuie să ne gonim forţa de muncă în alte ţări”.

    Ministrul a explicat că în România există cele mai mari impozite pe salariile mici din UE. De aceea, prin măsura propusă spera să convingă românii să rămână în țară și să crească și puterea de cumpărare pe orizontală.

    Trebuie să facem reforma impozitării muncii. Eu vreau zero taxe pe salariul minim. Nu trebuie să ne gonim forţa de muncă în alte ţări. Avem cele mai mari impozite pe salariile mici din UE. Nu mai trebuie să luăm mult de la cei cu bani puţini. (…) Statul trebuie să lase bani în piaţă, să lase banii oamenilor din munca lor. (…) Creşterea economică trebuie să se vadă în buzunarul oamenilor. La stat veniturile cresc, în sectorul public lucrurile sunt roz. Sprijin foarte tare neimpozitarea salariului minim. Măsura aceasta va creşte puterea de cumpărare pe orizontală. Aceasta este cea mai importantă reformă fiscală a statului român. (…)

    Este o penurie mare de forţă de muncă în România. Exportăm forţă de muncă din cauza politicilor publice. Sărăcia este cea mai mare problemă a României pe termen lung. Suntem lideri europeni la sărăcia în muncă. Forţa de muncă pleacă pentru că diferenţa de salariu este foarte mare. România are un handicap imens: 45 de ani de comunism dur. În România, comunismul a naţionalizat şi colectivizat aproape 100%. România a avut un comunism pur şi dur. Ce putem face? Să nu împovărăm suplimentar munca. Una este să pleci pentru 1000 de euro în plus, alta este să pleci pentru 500 de euro în plus. Românii trimit bani în ţară, au familiile în ţară, au casele şi afacerile în ţară„, a declarat Năsui la Aleph News.


    Distribuie acest articol!