CTP: Partidul unic de la putere dorește să aibă serviciile în mână. Scopul acestor texte este să redea SRI-ului funcția Securității

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, vineri seară, în cadrul emisiunii „Cap Limpede” de la Digi24, despre informațiile din presă privind modificările la legile Securității Naționale. El spune că „partidul unic aflat la putere dorește să aibă serviciile în mână ca pe o unealtă” iar scopul final al acestor texte de lege „este să redea SRI-ului funcția fundamentală a Securității”, care era „să controleze starea de spirit, opinia maselor, să identifice și să juguleze curentele împotriva regimului”.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Suntem la finalul unei săptămâni în care a apărut o informație publicată în presă de către cei de la G4Media, o informație privind legile modificate ale Securității Naționale. Le-ați văzut? Este vorba despre o serie de prevederi acolo care alcătuiesc un tot. Sunt modificări fundamentale asupra unor legi importante ce nu au fost modificate de câteva decenii bune în România. Le-ați văzut. Dacă ar fi să trageți o concluzie și apoi să le luăm pe rând în dezbatere. Vorbim despre informații publicate de presă sau în presă. Până în acest moment, nu am văzut actele normative propuse spre dezbatere oficial publicate de nimeni. Înțelegem că ar fi în dezbatere în coaliția de guvernare. Vorbim de informații publicate de presă.

„Textele au fost validate de PNL”

Cristian Tudor Popescu: „Da, dar ele au fost validate, acele texte publicate de G4Media, de poziția exprimată de purtătorul de cuvânt al PNL, dacă nu mă înșel, domnul Stroe, care a spus «nu discutăm pe știri publicate în presă, nu discutăm pe fragmente și notițe”.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Domnul Stroe încerca cumva și să ducă dezbaterea într-o zonă politică, referindu-se la un soi de atacuri ale opoziției, ceea ce nu este cazul. Dezbaterea ar trebui să se facă pe niște acte normative care nu privesc politica sau care în primul rând nu ar trebui să privească politica.

 » sursa: www.digi24.ro