Cristian Ivănuță (AUR): PSD nu mai promite opt spitale regionale, promite doar patru, însă iar n-o să facă niciunul!

În urmă cu câțiva ani, înainte de alegeri, PSD promitea românilor că va construi opt spitale regionale, capabile să deservească zeci de mii de pacienți. Românii au votat PSD, dar, odată ajunși la putere, pedesiștii au votat legi prin care infractorii erau favorizați în dauna oamenilor cinstiți, în schimb nu au construit nici măcar un dispensar, darămite spitale regionale.

Astăzi, revenit la putere în urma unui târg mârșav încheiat cu Iohannis, PSD vine iar cu promisiuni, pentru că, de 30 de ani încoace, pe niciun politician de la noi nu l-a durut gura să promită. Prin vocea actualului său președinte, Marcel Ciolacu, PSD a anunțat că încă intenționează să construiască spitalele, dar că trebuie schimbată abordarea. Mai concret, nu vor mai fi opt spitale regionale, vor fi doar patru, se laudă Ciolacu. Adică un fel de „cei patru apostoli erau trei: Luca și Matei”.

De promisiunile PSD, românii sunt sătui și nu ne-ar surprinde dacă, după ce au rămas doar patru din opt, peste încă trei ani de guvernare PSD-PNL, să nu se construiască nici măcar o singură poartă de la un singur spital regional!

În calitate de deputat AUR, țin să reamintesc românilor că partidul nostru a fost singurul care a propus desființarea subvențiilor acordate anual partidelor politice și folosirea acestor bani pentru construirea de spitale. Dar absolut toate celelalte partide din Parlament – inclusiv PSD, care acum iar ne vinde blana ursului din pădure – s-au opus acestei decizii. Aceasta este, să știe toți românii, diferența dintre faptele pe care noi vrem să le facem și vorbele cu care alte partide se împăuneze, fără să realizeze nimic concret.