Crima din spatele Vaccinurile Covid. 22 de seruri experimentale anti-Covid, de la Pfizer la Sputnik, sunt întemeiate pe celule de fetuși umani. DOCUMENTAȚIA CITITORULUI ACTIVENEWS

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

ActiveNews a tratat în mai multe articole subiectul grav al celulelor de fetuși umani din vaccinurile anti-Covid, demonstrând că toate serurile experimentale Covid au legătură cu celule provenite de la copii avortați de vii. Arhimandritul Hariton Negrea, starețul de la Mănăstirea Petru Vodă a vrednicului de pomenire Părinte Justin Pârvu, ne-a oferit și un Cuvânt Duhovnicesc pe această temă.

Din păcate, la 7 luni de la declanșarea vaccinării cu seruri experimentale, dintre care unele ARNm, nici o instituție a statului, a națiunii, a societății civile, a Academiei Române sau a forurilor medicale de specialitate nu a organizat o necesară dezbatere publică, o conferință – eventual chiar internațională – cu specialiști în biotetică, fețe bisericești, medici de prestigiu, pentru a trada acest subiect de morală creștină și nu numai: te folosești de celulele recoltate dintr-un prunc chiar înainte de a fi ucis (așa este procedura, bebelușul trebuie să fie viu când se recoltează celulele) sau denunți această crimă, cum ar fi trebuit să o facă unele personaje, transformate chiar în apologeți ai pseudo-vaccinurilor „sigure și eficiente”, la posturi TV sau Radio unde nu ne-am fi așteptat să se audă și vocea întrupată a încopitatului.

Unul dintre cititorii ActiveNews, căruia îi mulțumim, a făcut o documentare care poate fi de folos tuturor, mai mari sau mai mici, studiind 22 de seruri experimentale, de la Pfizer la Sputnik:

  • Majoritatea vaccinurilor ‘anti-SARS-CoV-2’ au fost testate,
    dezvoltate si produse prin folosirea celulelor HEK293 (HEK293S – HEK293T
    – HEK293F – HEK293 FT – HEK293FTM – HEK293SG – HEK293SGGlycoDelete
    (293SGGD) – HEK293H – HEK293E – HEK293MSR – HEK293A) si PER C6 (PER
    C6/PERC6/PER.C6.TetR). Acestea sunt celule care provin de la doi fetusi
    umani, primele din rinichi (Human Embrionic Kidney) si celelalte din
    retina.
  • In articolul de mai jos, un doctor catolic
    prezinta toate asa-zisele scuze ale celor care folosesc astfel de celule
    si doctorul demonteaza aceste pretexte, demonstrand ca omul cu credinta
    adevarata in Dumnezeu nu poate accepta nicio scuza din partea celor
    care cred in stiinta si se cred ei insisi dumnezei. De asemenea, se
    discuta si natura imorala sau morala in cazul in care aceste celule au
    fost folosite doar in procesul de testare a vaccinurilor si nu si in
    fazele de proiectare/dezvoltare si/sau productie.
  •  
  • https://www.pdcnet.org/C1257D43006C9AB1/file/5265B61D5497F52585257D94004802BB/$FILE/ncbq_2006_0006_0003_0077_0099.pdf
  •  
  • Si
    pentru curiosii care doresc sa verifice, caci stiinta cere sa cautam,
    sa cercetam, sa analizam, sa probam, nu sa credem in ea si in vorbele
    unora care nu au nimic in comun cu stiinta, ofer atat extrase din
    paragrafele cu aceste cuvinte cheie,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro