Coronavirus la Constanța: 39.843 de persoane infectate cu SARS-CoV-2

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 39.843 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.025 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 452 de persoane internate, dintre care 438 din județul Constanța și 14 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 1.664 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 2.253 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 499 de cadre didactice, 1.215 elevi, 262 de studenți și 156 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.765 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (397), asistenți medicali (803) și personal auxiliar (565).

La nivelul județului Constanța, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (140 – 109 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 87 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 93 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 99 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 39 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (55 – 25 ocupate).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private,

 » sursa: www.replicaonline.ro