În ultimii ani, Biserica Ortodoxă Română a devenit ţinta unei tot mai articulate şi intense campanii de „convertire” la ură a românilor. Sunt vizaţi, deopotrivă, clerul şi credincioşii. Trei sunt căile de atac: compromiterea preoţimii, decredibilizarea credincioşilor şi eliminarea Ortodoxiei din spaţiul public. Scopul final este scoaterea lui Dumnezeu din sufletele românilor. Acelaşi ca în timpul comunismului, dar urmărit cu mijloace mai perverse.
Omul fără Dumnezeu nu mai are frână morală, repere absolute, dimensiune transcendentă, o motivaţie superioară a vieţii şi, în ultimă instanţă, nici speranţă. Este, aşadar, mai uşor de corupt, de controlat, de înfrânt. Prin urmare, războiul declanşat împotriva Bisericii are consecinţe grave, atât pentru noi, cei de azi, cât mai ales pentru generaţiile de mâine. Dacă duşmanii Bisericii vor învinge, societatea românească va cunoaşte o schimbare de mentalitate radicală, care îi va pune în pericol existenţa viitoare. În mod normal, într-o ţară cu peste 80% dintre cetăţeni declaraţi ortodocşi, n-ar fi un motiv de îngrijorare. Numai că viaţa social-politică de la noi s-a mutat din realitate în platourile de televiziune. Acolo se scrie agenda publică, acolo se duc marile bătălii, se dau sentinţe, se nasc şi mor „adevăruri”. Iar românul „majoritar” se lasă influenţat în cel mai înalt grad de posturile de televiziune. Pentru că televiziunile sunt cel mai facil mijloc de „informare” şi, totodată, cel mai accesibil furnizor de divertisment. Presa, în general, şi televiziunile, în special, s-au raliat campaniei anti-BOR. Aşa încât, cine nu îşi ia informaţiile şi din alte medii este intoxicat încet, dar sigur. Prea mulţi jurnalişti par a avea drept comandament unic găsirea şi relatarea cazurilor, totuşi rare, de preoţi prinşi în greşeală, şi a scandalurilor, inevitabile într-o comunitate uriaşă, de 20 de milioane de suflete. Derapajele morale izolate ale unor clerici sunt prezentate drept regulă în BOR, pentru a pune la zid toată preoţimea ortodoxă. Pentru batjocura şi intimidarea credincioşilor, ne sunt arătate numai întâmplări nefericite, dar iarăşi răzleţe, cu grupuri de creştini care uită buna cuviinţă în favoarea lăcomiei sau a orgoliului, cu prilejul unor sfinte slujbe sau pelerinaje. Pentru înlăturarea Ortodoxiei din agora şi, prin aceasta, pentru diminuarea influenţei sale în societate, se acţionează pe mai multe direcţii. Am avut o luptă pentru icoanele din şcoli. O asociaţie secular-umanistă, deci a unor credincioşi ai necredinţei, a cerut, inclusiv în instanţă, eliminarea icoanelor din şcoli, pe motiv de discriminare. Vezi, Doamne, cei care nu erau creştini (câteva procente din totalul cetăţenilor români) ar fi fost deranjaţi de prezenţa acestor simboluri religioase în sălile de curs. A pierdut pe linie până la CEDO.
Avem încă un conflict în desfăşurare, cu miza pe eliminarea religiei din programa şcolară. Dar există şi mijloace mai perfide de marginalizare a Ortodoxiei: introducerea unor programe „alternative” în şcoală, în care elevii sunt, pur şi simplu, pervertiţi, prin propagandă homosexuală sau prin alte „învăţături” smintitoare. În ultima vreme, calul de bătaie sunt banii Bisericii. Biserica ba primeşte prea mulţi bani de la bugetul de stat, ba nu deţine acte acoperitoare pentru daniile credincioşilor, ba nu cheltuie destul pe opere filantropice. Acuzaţiile cad, rând pe rând, la o analiză atentă, dar impresia generală se adânceşte: Biserica este duşmanul numărul unu. Şi de aici începe prăbuşirea noastră, a tuturor.
(Formula As nr. 1066, 18-25 Apr. 2013)