Distribuie acest articol!
Florin Cîţu a afirmat, vineri la Satu Mare, că atacurile la adresa sa şi a Executivului venite din partea colegilor din PNL, în campania internă de alegeri din partid „seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD” şi denotă că „astfel de politicieni, poate, nu mai au un viitor în România”. La rândul său, Ludovic Orban a afirmat la Satu Mare că „Guvernul este emanaţia PNL şi nu PNL este emanaţia Guvernului”, iar Executivul trebuie să asculte de forurile statutare ale partidului.
El a mai spus că, în cazul în care va fi reales preşedinte al formaţiunii la Congresul din 25 septembrie atunci trebuie să devină şi premier.
„Sunt criticat că vin şi mă vizitează primarii noştri la Guvern. Care este problema ? Da, foarte bine, să vină, am invitat şi primari de la PSD. Repet, vreau să dezvoltăm România. Vin oamenii la Guvern, văd care sunt proiectele, surse de finanţare şi împreună dezvoltăm aceste programe. Nu avem nimic de ascuns, facem acest lucru pentru români şi o facem transparent. Primarii liberali, din păcate, şi de aceea ei sunt mai mulţi decât cei din PSD care vin la Guvern, au fost uitaţi, au fost lăsaţi, administraţiile conduse de primari liberali au fost lăsate de izbelişte în ultimii ani, nu au primit niciun fel de finanţare. De aceea sunt foarte multe probleme acolo, de aceea oamenii caută soluţii şi împreună găsim aceste soluţii, pentru că le găsim pentru oameni”, a afirmat Florin Cîţu, la conferinţa de alegeri interne de vineri la PNL Satu Mare.
Distribuie acest articol!