Cine sunt bihorenii acuzaţi de jaful de 100.000 euro din Bistriţa. Unul dintre ei a fost trimis în arest preventiv

Cei trei bihoreni reţinuţi în cazul seifului cu 500.000 lei, furat din sediul unei firme din Bistriţa, au fost prezentaţi la Judecătoria Bistriţa, cu propunere de arestare preventivă, însă doar unul a ajuns în spatele gratiilor.

Verdictul final va fi pronunţat de Tribunalul Bistriţa Năsăud. 

Potrivit portalului Judecătoriei Bistriţa, cele trei persoane prezentate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi sunt Dănuţ Pricop, Marius Sorin Petrila şi Viorel Budău, însă doar cel dintâi a fost trimis în arest preventiv.

În cazul lui Petrila, judecătorul a decis să-l plaseze în arest la domiciliu, în timp ce în cazul lui Budău, instanţa a decis să fie eliberat sub control judiciar, măsură dispusă pentru o perioadă de 60 de zile. 

După cum BIHOREANUL a mai scris, cei trei bărbaţi au fost reţinuţi, sâmbătă, după o descindere a poliţiştilor din Bistriţa Năsăud în Bihor, care au percheziţionat 8 locuinţe din judeţ într-o anchetă pornită în cazul furtului unui seif cu 500.000 lei din sediul unei firme din municipiul Bistriţa, jaf comis săptămâna trecută. 

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat telefoane mobile, înscrisuri (bonuri de casă cu sume cheltuite), 15.900 de euro, 60.200 de lei, documentele autoturismului folosit la comiterea jafului, 2 stații de emisie-recepție și obiecte vestimentare.

Totodată, trei bărbaţi, Dănuţ Pricop, 32 ani, Marius Sorin Petrila, 45 ani şi Viorel Budău, 46 de ani, toţi domiciliați în județul Bihor, au fost ridicaţi şi duşi la audieri, în urma cărora au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Articole pe aceeași temă:

 » sursa: ebihoreanul.ro