Cinci jurnaliști turci, condamnați pentru că au „dezvăluit secrete de stat”

Un tribunal din Istanbul a condamnat miercuri la închisoare cinci jurnalişti judecaţi pentru că au „dezvăluit secrete de stat”, dar unii au fost eliberaţi beneficiind de pedepse reduse sau aşteaptă revizuirea apelului, relatează AFP.

Cei cinci jurnalişti de la site-ul OdaTV, împreună cu un al şaselea coleg care a fost achitat, au fost judecaţi pentru „dezvăluirea de secrete de stat” şi „divulgarea identităţii unui agent al serviciilor secrete” .

Cazul a început când OdaTV a publicat la începutul lunii martie un articol despre înmormântarea discretă a unui agent al serviciilor de informaţii turc (MIT) ucis, potrivit presei, în Libia, unde Ankara susţine militar guvernul de la Tripoli împotriva forţelor disidente ale mareşalului Khalifa Haftar.

În articolul său, OdaTV l-a identificat pe presupusul agent prin prenumele său şi prima literă a numelui său de familie.

Trei jurnalişti, Hulya Kilinc, Baris Pehlivan şi Murat Agirel au fost condamnaţi fiecare la trei ani şi nouă luni de închisoare, potrivit agenţiei de stat Anadolu. Alţi doi colegi, Ferhat Celik şi Aydin Keser, au primit fiecare patru ani şi opt luni de închisoare.

Cu toate acestea, ei au fost eliberaţi după ce au primit pedepse reduse sau se află în aşteptarea revizuirii procedurii de apel. Baris Terkoglu, redactor-şef al OdaTV, a fost între timp achitat.

Cei şase inculpaţi, care au fost închişi la începutul lunii martie înainte ca trei dintre ei să fie eliberaţi condiţionat, ar putea primi până la 20 de ani de închisoare, potrivit Anadolu. Ei şi-au susţinut nevinovăţia pe tot parcursul procesului.

Sursa: Agerpres

  • Biroul Electoral Central revine cu clarificări asupra deciziei referitoare la vizele de flotant

    Biroul Electoral Central (BEC) a venit joi cu o completare la decizia controversată de luni, precizând că persoanele cu viză de flotant pot vota la alegerile locale din 27 septembrie în localitatea de reședință, indiferent dacă și-au făcut flotantul înainte sau după 4 septembrie. BEC a adus această clarificare după ce, din cauza neclarității modului

  • Glanda tiroida – afectiuni, cauze, simptome, tratament

    Un rol foarte important în reglarea metabolismului și funcțiilor vitale ale organismului îl are glanda tiroidă. Afecțiunile de la nivelul tiroidei pot fi cauzate de diferite dereglări la nivelul producției de hormoni care, dacă nu sunt tratate la timp, se pot agrava și cauza alte probleme de sănătate. Glanda tiroidă sau tiroidă (glandulă thyroidea) este

  • Cinci ţări UE, în primele zece cele mai inovatoare economii ale lumii

    Cinci ţări din Uniunea Europeană au intrat în Top 10 al celor mai inovatoare economii ale lumii, conform Global Innovation Index 2020. Astfel, Suedia se află pe poziţia a doua în clasament, cu acelaşi rezultat ca şi anul trecut, locurile cinci, şase şi şapte le-au revenit Olandei, Danemarcei şi Finlandei, iar Germania ocupă poziţia a

  • România, campioană în UE la neîncasarea TVA: 33,8% din taxele datorate nu se colectează la buget

    România are cel mai mare deficit de încasare a TVA în toată Uniunea Europeană, eșuând să încaseze nu mai puțin de 33,8% din taxa datorată, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Datele sunt valabile pentru 2018, când România s-a plasat pentru al șaselea an consecutiv pe această poziție. În întreaga Uniune Europeană, statele membre au

  • Comisia Europeană le cere platformelor online să depună mai multe eforturi pentru combaterea ştirilor false

    La doi ani după ce au convenit asupra unui cod de bune practici autoreglementat pentru combaterea dezinformării, Facebook, Google, Twitter şi alte companii tech trebuie să depună mai multe eforturi pentru a deveni mai eficiente împotriva ştirilor false, a transmis joi Comisia Europeană, potrivit Reuters. Ştirile false legate de COVID-19 au accelerat apelurile ca reţelele