Asociația Elevilor din Constanța (AEC) și cele din țară critică dur ordinul de ministru care taie bursele sociale pentru elevii din mediul rural și anunță că va ataca în instanța ordinul.
Miercuri, 7 septembrie a.c a fost publicat Ordinul de ministru nr. 5379, prin care se elimină bursele sociale pentru elevii din mediul rural. Astfel, elevii care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, neexistând un liceu sau o unitate de învățământ cu specializarea dorită, sunt nevoiți să plătească o sumă imensă pentru a ajunge la școală într-o altă localitate sau să o abandoneze, din lipsa banilor.
Spre exemplu, un elev domiciliat într-o comună din apropierea Municipiului Constanța este nevoit să scoată lunar peste 350 de lei din buzunar pentru a ajunge la cel mai apropiat liceu. Bătaia de joc a Ministrului Educației a atins apogeul, astfel încât nu numai că nu li se respectă dreptul elevilor la transport gratuit, dar, se și taie singurul venit pe care elevii îl aveau pentru a ajunge la școală. Astfel, rata de abandon școlar va crește considerabil, elevii neputând să susțină financiar sumele imense pe care vor fi nevoiți să le achite pentru a ajunge la școală și pentru a avea acces la un drept fundamental, educația.
”Dacă toate aceste fapte nu au fost de ajuns pentru a arăta incompetența ministrului, în plus, Ordinul nu a fost anunțat public înainte de aprobare, astfel luându-se, din nou, decizii lipsite de orice transparență, adoptate în mod ilegal, decizii care afectează viitorul a mii de elevi.
Asociațiile de Elevi consideră inadmisibil ca elevii din mediul rural să fie nevoiți să plătească sume imense de bani pentru un drept al lor, astfel solicitând acordarea transportului gratuit și demiterea ministrului Sorin Cîmpeanu.