Distribuie acest articol!
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, propune ca în localităţile în care rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 este mai mică de 3 la mie să se renunţe la pragul minim de vaccinare de 60% pentru personalul didactic şi copiii să poată merge la şcoală. El a anunţat după şedinţa de Guvern că acest subiect va fi pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe CNSU, la finalul acestei săptămâni.
Ministrul a argumentat că există localităţi în care rata de infectare este zero sau tinde spre zero, în care sunt puţine cazuri de infectare, sunt şi foarte puţine persoane vaccinate, dar în care se înregistrează şi cele mai mari dificultăţi din perspectiva educaţiei şi a predării online.
Ministrul a anunţat că a transmis Guvernului şi CNSU o propunere prin care să fie completat Ordinul comun cu titlu de excepţie ca în localităţile cu rată de infectare mai mică de trei la mie să se renunţe la pragul de 60% persoane vaccinate în şcoală sau grădiniţa din acea localitate.
”Acest lucru va fi pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe CNSU, la finalul acestei săptămâni, a declarat Cîmpeanu, precizând că va ţine cont de evoluţia epidemiologică.Sorin Cîmpeanu a argumentat că un neajuns este că există localităţi în care rata de infectare este zero sau tinde spre zero, în care sunt puţine cazuri de infectare dar sunt şi foarte puţine persoane vaccinate.
”În acele localităţi izolate se înregistrează şi cele mai mari dificultăţi din perspectiva educaţiei şi a predării online, din perspectiva accesului la internet, a conţinutului digital şi al profesorilor formaţi pentru predarea online”, a afirmat Cîmpeanu după şedinţa de Guvern.
”Am susţinut, susţin şi voi susţine importanţa deschiderii şcolilor, pentru prezenţă fizică”, a declarat ministrul după şedinţa de Guvern, precizând că a avut de optat între păstrarea tuturor grădiniţelor şi şcolilor închise şi varianta doi, toate şcolile şi grădiniţele deschise”.
El a precizat că nu a acceptat cele două variante, pentru că ar fi ignorat situaţia gravă epidemiologică. Sorin Cîmpeanu a reşatat că trebuia să se identifice un criteriu de departajare între unităţile pentru care să se permită prezenţa fizică şi cele care vor continua online, iar acest criteriu a fost rata de vaccinare din şcoli.
”Nu este un criteriu ideal, are o serie de neajunsuri, a spus el A fost propusă rata de imunizare de 70%, cu includerea persoanelor trecute prin boală, conform reglementărilor OMS, a mai spus ministrul Educaţiei, el arătând că, având în vedere că era greu de certificat dacă o persoană a trecut sau nu prin boală, s-a decis stabilirea pragului de 60%.
Ministrul Educaţiei a mai anunţat că aplicarea acestui principiu a dat deja rezultate.
”În doar o săptămână, exact 1.000 de şcoli şi grădiniţe, de stat şi private, şi vorbesc doar de unităţile de învăţământ cu personalitate juridică, au făcut în aşa fel încât rata de vaccinare a depăşit pragul de 60% şi au putut să se deschidă astăzi. Astăzi, s-au deschis 4.847 de unităţi de învăţământ, cu prezenţă fizică. Astăzi, peste 2 milioane de elevi şi preşcolari au avut şansa prezenţei fizice”, a subliniat Cîmpeanu.
Distribuie acest articol!