Cele mai interesante lucruri de văzut pe cerul nopții în 2022

În 2022 sunt multe de văzut pe cer. Planetele se întâlnesc una cu alta, eclipsele au loc și pe deasupra casei noastre, Luna face să dispară stele planete, iar Marte se apropie de Pământ, scrie astronomul Adrian Șonka. În stilul său glumeț el vorbește despre stele căzătoare, despre eclipse și despre ce planete putem vedea seara și ce putem vedea dacă ne trezim dis – de – dimineață.

1 Niște stele căzătoare

Primul fenomen astronomic al anului vine în noaptea de 3 spre 4 ianuarie, când se vor vedea mai multe stele căzătoare decât de obicei. Noi și planeta ne aflăm în drumul asteroidului (3200) Phaeton și ne întâlnim cu ce a lăsat el pe șosea. Nu mucuri de țigară și pahare de plastic, ci particule microscopice de praf, pe care le vom vedea cum intră în atmosferă. Le vedem doar dacă este senin și avem chef, după ora 2 dimineața, până înainte de răsăritul Soarelui.

2 Venus apare dimineața pe cer

Se mai întâmplă ceva în primele zile ale anului, Venus se mută de pe cerul de seară pe cel de dimineață. În primele 3-4 zile ale lui ianuarie încă o mai vedem pe Venus la apus, însă este din ce în ce mai aproape de Soare.

Timp de o săptămână planeta nu se va mai vedea, dar de pe 13-14 ianuarie apare dimineața. Va rămâne vizibilă dimineața aproape tot anul, așa că adio Luceafăr de seară în 2022.

3 Planete pe cerul de dimineață

Mergem repede până în luna martie, când se văd pe cer patru planete neprietenoase cu serviciul oamenilor.

Le avem pe Marte și Venus în aceeași zonă de cer, care se mișcă repede printre stele.

 » sursa: hotnews.ro