Cele două femei din Bihor care au plătit ca soțul uneia să fie omorât au fost arestate preventiv. La fel și asasinul

Cele două femei din comuna Şimian care i-au plătit 40.000 lei unui interlop din Valea lui Mihai, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost arestate preventiv, joi seara, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor.

Măsura, care încă nu este definitivă, a fost dispusă pentru 30 de zile pe numele celor două: Venkli Tünde şi Ruba Annamária. Tot pentru o perioadă de 30 de zile a fost arestat şi asasinul, Nagy Ioan.

Potrivit portalului instanţei, măsura a fost dispusă la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în cazul lui Venkli Tünde pentru instigare la violenţă în familie, sub forma omorului calificat, iar în cazul lui Ruba Annamária şi al lui Nagy Ioan s-a reţinut acuzaţia de omor calificat. 

Cei trei au fost reprezentaţi în faţa judecătorului de avocaţi din oficiu şi nu au cerut respingerea propunerii. 

Verdictul Tribunalului Bihor nu este definitiv, putând fi contestat în termen de 48 de ore de la comunicare, la Curtea de Apel Oradea. 

După cum a dezvăluit BIHOREANUL, Venkli Tünde şi Ruba Annamária sunt acuzate că au pus la cale uciderea lui Venkli István, soţul celei dintâi şi verişor al celei din urmă. Se pare că la mijloc ar fi stat faptul că cele două femei au dezvoltat o relație amoroasă. 

Femeile i-au plătit 40.000 lei unui interlop din Valea lui Mihai, Nagy Ioan, ca să ducă la îndeplinire planul, bărbatul fiind cunoscut recuperator, condamnat în mai multe rânduri pentru furturi şi violenţe.

Crima a fost comisă în seara de 18 decembrie 2021, când Venkli István a fost chemat de iubita soţiei sale la marginea unei păduri de lângă Şimian, unde Nagy l-a lovit cu toporul în cap, iar ulterior atât el,

 » sursa: ebihoreanul.ro