Cel mai bogat clujean și-a închis fabrica de textile din Iași. O vinde pe bucăți

Cel mai bogat clujean și-a închis fabrica de textile din Iași. O vinde pe bucăți

Iasitex Iaşi, societate controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, a încheiat primul semestru cu un profit net de 360.000 de lei, obţinut din vânzarea stocurilor existente, în condiţiile în care secţiile de producţie au fost închise în 2019.


În perioada similară de anul trecut, Iasitex raporta o pierdere de 10 milioane de lei, potrivit ZF. Profitul din acest an a fost generat doar din activitatea financiară, după închiderea unității. ”Societatea a renunţat la a desfăşura activitate de producţie, astfel în semestrul I din 2020 a avut doar activitate de valorificare a stocurilor de produse existente”, consemnează un raport de la Bursa de Valori București.

Printre factorii care au influenţat activitatea se numără creşterea costurilor cu forţa de muncă şi schimbarea modelului de business in industria textilă europeană, respectiv trecerea de la serii lungi la serii scurte, cu valoare adăugată mai mare.

”La seriile lungi, Turcia şi China acordă de zeci de ani subvenţii de până la 30%; din păcate România este într-o competiţie dură cu aceste ţări, fără a beneficia de o minimă protecţie”, se arată în raport.

Planurile vizează vânzarea stocurilor şi a activelor. Producatorul este controlat de A2 Impex (63%), membră a grupului Servicii Comerciale Romane (SCR), controlat de Ştefan Vuza, Uzuc Ploieşti deţine 21%, iar statul român, 3,1%.

Vuza este directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie al combinatului chimic Chimcomplex Borzeşti şi cel mai mare acţionar, în contextul în care CRC Alchemy Holding, entitate controlată de Vuza, are 87% din combinat.

El mai deţine Uzuc Ploieşti, producător de utilaje tehnologice, controlat indirect prin A1 Impex Cluj (83,7%) sau Contractoare Buzău, controlată indirect prin SCR (80,5%).

 » Citiți întreg articolul pe www.zcj.ro