Cei care „au speriat” Vestul. Cele mai cunoscute cazuri de jafuri comise de români în Europa

Șase români au încercat recent să spargă o fabrică a unui brand de lux de haine, cosmetice și parfumuri din Franța. Unul dintre ei le-a declarat polițiștilor că voia să fure paleții, nu produsele cosmetice. Și nu este singurul caz de jaf în Occident. În Olanda, mai mulți români au furat în 2012 tablouri de 18 milioane de euro. Iar în 2020, alți doi români au sustras mai multe bijuterii din aur și diamante în valoare de 300.000 de lire sterline.

Cel mai recent caz este cel petrecut în noaptea de 27 spre 28 august, când șase români au spart o fabrică Chanel de lângă Paris. În timp ce încercau să fure parfumuri și alte cosmetice au fost opriți de agenții de securitate. Când au sosit la fața locului, polițiștii și-au dat seama imediat că hoții aveau un plan ingenios, bine pus la punct. După ce au tăiat gardul, ei au intrat în curtea depozitului cu o dubă pe care o furaseră cu doar câteva zile înainte. Au improvizat un sistem de cârlige și pârghii cu ajutorul cărora urmau să tragă din depozit paleții cu cosmetice direct în autovehicul. Unul dintre români a fost arestat și condamnat la 6 luni de închisoare, fiind recidivist.

În 2020, doi români au forat prin ziduri pentru a da lovitura la un magazin de bijuterii din centrul Londrei. Au furat mai multe bijuterii din aur și diamante în valoare de 300.000 de lire sterline. În momentul în care au încercat să spargă magazinul, au făcut gaura prin perete într-o casă de pariuri din vecinătate. Pentru a nu fi descoperiți, au acoperit camerele de supraveghere cu vopsea, dar au omis că mai sunt şi altele în zonă care i-au surprins. A doua zi a furtului, 24 martie,

 » sursa: www.digi24.ro