Canada: Autorul unui atac sângeros cu camionul la Toronto în 2018, condamnat la închisoare pe viaţă

Autorul unui atac cu un camion care a făcut 11 morţi în centrul oraşului Toronto în 2018 a fost condamnat luni la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de eliberare condiţionată timp de 25 de ani, potrivit AFP.

Alek Minassian, în vârstă de 25 de ani la momentul atacului, a fost declarat vinovat de un judecător canadian în urmă cu ceva mai mult de un an, în martie 2021.

La 23 aprilie 2018, la volanul unei autoutilitare albe, el a condus cu viteză maximă între benzile de circulaţie şi trotuarele metropolei canadiene, vizând trecătorii pe o distanţă de circa doi kilometri, citează Agerpres.

Zece persoane au fost ucise şi 16 rănite, după care, la sfârşitul lui octombrie 2021, bilanţul a crescut la 11 morţi odată cu decesul unei femei rănite care a stat peste trei ani în spital.

A fost cel mai sângeros atac produs vreodată la Toronto, metropolă de şase milioane de locuitori.

Sentinţa survine la mai puţin de trei săptămâni de când Curtea Supremă din Canada a anulat cumulul pedepselor pentru criminali, o dispoziţie din codul penal din 2011 care permitea justiţiei să aplice pedepse cu închisoarea extrem de lungi ucigaşilor care au făcut numeroşi morţi.

Curtea a concluzionat atunci că o pedeapsă cu închisoarea care „depăşeşte cu mult speranţa de viaţă a oricărei persoane este degradantă prin absurditatea sa şi, prin urmare, încalcă demnitatea umană”.

 » sursa: www.replicaonline.ro