Campionul european la șah este un băiețel de 8 ani din Brașov

Vladimir Sofronie, un băiețel de numai 8 ani din Brașov, a câștigat detașat medalia de aur la Campionatul European de Șah Clasic U8, neînvins, cu 8,5 puncte din 9 posibile. A fost prima sa participare la un concurs în afara țării, câștigând competiția care s-a desfășurat în Cehia la o distanță foarte mare de următorii clasați după el: 2,5 puncte față de următorul. Vladimir era deja campion detașat încă înainte să se desfășoare ultima rundă. 

Campion național la șah la categoria sa de vârstă, Vladimir are ca antrenori chiar pe părinții săi. ”Au fost 10 zile trăite la intensitate maximă, cu emoții și lacrimi de bucurie!” au transmis părinții micuțului campion. Deplasarea micuțului șahist și a părinților săi a fost susținută financiar de către Federația Română de Șah. Campionul a fost recompensat de organizatori cu un laptop pe care acesta îl va folosi pentru pregătirea sa. În urma câștigării ediției 2021 a Campionatului Uniunii Europene pentru copii U8 din Cehia, neînvins, cu 8,5 puncte din 9, Vladimir tocmai a trecut de ELO 1500!

Ediția a 19-a a Campionatului Uniunii Europene la șah pentru copii s-a desfășurat în perioada 13-22 august 2021, în localitatea Kouty nad Desnou din Cehia. Au fost desemnați cei 8 campioni ai Uniunii Europene pe anul 202: 4 băieți și 4 fete, la categoriile de vârstă: U8, U10, U12 și U14 ani.

Citește și:

Surse: Litera9,

 » sursa: qbebe.ro