Axinia (AUR) solicită ministrului Energiei clarificări privind implementarea reactoarelor modulare mici (SMR) în România

Ministerul Energiei, Nuclearelectrica și Forumul Atomic Român vor să implementeze, alături de partenerul american NuScale, tehnologia reactoarelor nucleare mo­dulare de mici dimensiuni (SMR), deși acestea sunt încă în faza de testare în SUA. Potrivit publicației Ziarul Financiar, experții din domeniul nuclear avertizează că înainte ca această tehnologie să de­vină comercială, sunt necesari circa 5-7 ani pentru cercetare-pro­iectare, 5 ani pentru construcţie, totul fiind urmat de o perioadă de probă obligatorie de 3-5 ani.

În acest context, deputatul AUR Adrian Axinia a solicitat ministrului Energiei, Virgil Popescu, mai multe detalii privind Acordul de Cooperare („Teaming Agreement”) pentru implementarea reactoarelor modulare mici (SMR) de tip NuScale în România.

Iată întrebările adresate de către parlamentarul AUR, la care se așteaptă răspuns de la Ministerul Energiei:

  1. Ce prevederi conține Acordul de Cooperare („Teaming Agreement”) pentru implementarea reactoarelor modulare mici (SMR) de tip NuScale în România cu privire la puterea instalată a reactoarelor?
  2. Cine va vinde energia produsă în România de reactoarelor modulare mici (SMR) de tip NuScale?
  3. Care e costul unui reactor modular mic (SMR) de tip NuScale și cât costă întregul proiect?
  4. Ce prevederi conține Acordul de Cooperare („Teaming Agreement”) pentru implementarea reactoarelor modulare mici (SMR) de tip NuScale în România cu privire la finanțarea acestui proiect? Mai precis, care sunt costurile pe care și le asumă Nuclearelectrica și ce procent reprezintă din valoarea întregului proiect? În cât timp se amortizează investiția?
  5. În ianuarie 2021, Agenția SUA pentru Comerț și Dezvoltare (“US-TDA”) și SN Nuclearelectrica SA („SNN”) au anunțat acordarea unui grant nerambursabil în valoare de 1.277.115 dolari pentru finanțarea costului serviciilor de asigurare a asistenței tehnice aferente identificării și realizării unei evaluări preliminare a unor potențiale amplasamente nucleare compatibile cu tehnologiile SMR în România. Care sunt rezultatele studiilor făcute?
  6. Mai precis, în ce localități din România vor fi amplasate reactoare modulare mici (SMR) de tip NuScale?