Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le solicită partenerilor de guvernare de la USR-PLUS să renunţe la orgolii şi vedetisme. Orice ministru care va ataca premierul va păţi la fel ca Voiculescu, a precizat Orban.
Reacţia lui Ludovic Orban apare după demiterea lui Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătăţii. De asemenea, în ultimele zile mai mulţi miniştri din partea USR-PLUS l-au criticat pe Florin Cîţu. Să-şi scrie demisia, a spus Ludovic Orban.
„Înainte de a ataca premierul, orice ministru trebuie să-şi scrie demisia, trebuie să plece acasă aşa cum a păţit Voiculescu. Nu este un moft, este obligaţia premierului, îi avertizez pe toţi miniştrii. Orice ministru care face declaraţii împotriva premierului trebuie să aibă bagajele făcute”, a spus Ludovic Orban, sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Maramureş.
Preşedintele PNL a mai spus că aşteaptă o rezolvare rapidă a crizei politice.
„Există o înţelegere pentru România, nu este vorba de un campionat de orgolii, de vedetism”, a precizat Orban
Sâmbătă, preşedintele PNL, Ludovic Orban, se află în judeţul Maramureş. El a plantat puieţi în comuna Şomcuţa Mare şi va vizita sediile unor companii care produc subansamble pentru avioane.