Deputatul USR Radu Molnar a prezentat proiectele de infrastructură ale Clujului cuprinse în bugetul național.
Lista proiectelor incluse în buget:
– Autostrada Transilvania: lucrările vor începe în forță, odată primită autorizația de construire.
– Podul peste Arieș: începerea lucrărilor este iminentă, mai este nevoie doar de un aviz de la Poliția Rutieră, pentru devierea traficului.
– Modernizarea căii ferate Cluj-Napoca – Oradea. Acest proiect de anvergură este în faza lui finală, nu mai este necesară decât obținerea acordului de mediu. Proiectul va fi inclus în PNRR și îi vor fi alocate 1,6 miliarde de euro anul acesta, urmând să fie organizată o licitație pentru proiectare și execuție.
– Tronsonul A3 Mărtinești: e în proiectare, există varianta de traseu stabilită. Anul acesta se dorește demararea licitației de execuție.
– Tronsonul Apahida – Dej: anul acesta, în primăvară, se va lansa licitația pentru studiul de fezabilitate.
– Tronsonul Baia Mare – Dej – Bistrița – Suceava: împreună cu autoritățile locale, se vor dezbate variante de traseu, iar apoi se vor semna contractele pentru studiile de fezabilitate.
“La sfârșitul anului trecut am propus peste 50 de proiecte pentru a fi incluse în buget, deși am fost conștient că nu vor fi toate incluse în varianta finală a acestuia. Spre marea mea bucurie, pe partea de infrastructură, vor fi incluse unele dintre cele mai importante și necesare dintre ele. Sunt proiecte de anvergură, vitale pentru județul nostru – rezolvă probleme de trafic semnalate în repetate rânduri, dar care au rămas nerezolvate”, a declarat Molnar.