Aurescu: Adoptarea Foii de Parcurs pentru aderarea la OCDE – o recunoaştere a eforturilor de profilare a României ca partener like-mind

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat luni că adoptarea Foii de Parcurs pentru aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a reprezentat şi o recunoaştere a eforturilor naţionale de profilare a României ca partener like-minded.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis Agerpres, Bogdan Aurescu a primit, luni, delegaţia Secretariatului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, condusă de Ulrik Vestergaard Knudsen, secretar general adjunct, în debutul misiunii OCDE de lansare a discuţiilor privind aderarea României la Organizaţie (kick-off mission), ce se desfăşoară în perioada 27-29 iunie.

Totodată, delegaţia OCDE s-a întâlnit cu secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice, Cornel Feruţă, coordonatorul naţional al procesului tehnic de aderare la OCDE.

„Am avut astăzi (luni – n.r.), atât eu, cât şi colegii din minister, un dialog foarte consistent în contextul misiunii de lansare efectivă a discuţiilor de aderare a ţării noastre la Organizaţie. Secretariatul OCDE realizează astfel de misiuni în fiecare stat candidat şi ne bucură foarte mult faptul că, în cazul României, această misiune este organizată la doar două săptămâni de la momentul adoptării Foii de Parcurs pentru Aderare, la Reuniunea Ministerială a Consiliului OCDE din 9-10 iunie, de la Paris, la care am avut onoarea să reprezint România, moment pe care îl evoc cu foarte multă satisfacţie”, a declarat Bogdan Aurescu, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, adoptarea Foii de Parcurs este al doilea moment foarte important al drumului spre calitatea de membru al Organizaţiei, după momentul crucial al Deciziei Consiliului OCDE din 25 ianuarie, de deschidere a discuţiilor de aderare cu România.

„Totodată, adoptarea Foii de Parcurs a reprezentat şi o recunoaştere a eforturilor noastre naţionale de profilare a României ca partener like-minded al OCDE, de apropiere de structurile Organizaţiei şi de implicare în activitatea acestora,

 » sursa: www.digi24.ro