AUR: prin numirile făcute Iohannis arată că vrea o justiție în lesă.

Alianța pentru Unirea Românilor reacționează dur la numirile făcute de către președintele Iohannis la DNA, Parchetul General și DIICOT.

Reamintim că aceste numiri s-au făcut în ciuda avizului negativ dat de CSM, Klaus Iohannis arătându-se un complice sau un continuator al asaltului asupra justiției lansat de PSD.

„Se spune că Justiția este oarbă sau așa ar trebui să fie. Prin numirile făcute la conducerea DNA; DIICOT și Parchetul General, Președintele Iohannis pare să vrea o Justiție cu ochii larg deschiși și în lesă. În acest fel, Justiția poate fi folosită ca un ciobănesc german, în funcție de interesele politice de moment ale celui care ține celălalt capăt al lesei.”

Când există suspiciuni temeinice cu privire la integritatea morală a celor numiți, cu trimiteri în judecată pentru corupție și firme fictive prin paradisuri fiscale, persoanele nu ar trebui să fie nici pe lista scurtă:

Gabriela Scutea a fost numită la Parchetul General, iar Georgiana Hossu la DIICOT în ciudata avizului negativ dat de secția de procurori a CSM. Despre ambele procuroare au apărut informații în presă care ridică mari semne de întrebare cu privire la competența lor profesională sau integritatea morală. Georgiana Hossu are soțul trimis în judecată pentru fapte de corupție, iar mama sa de 80 ani este acționară în firme off-shore.

sursa: www.partidulaur.ro

Preluat: https://60m.ro/aur-prin-numirile-facute-iohannis-arata-ca-vrea-o-justitie-in-lesa/

Lasă un răspuns